O lume scufundata in timp
Mircea Vulcanescu ”grasanul” si ghidusiile provocatoare ale “copilului teribil” Eugen Ionescu
În 1934, la trei ani după volumul de versuri Elegii pentru fiinţe mici, apare cartea de (pseudo) critică literară Nu a tînărului Eugen Ionescu, la Editura Vremea, cu menţiunea: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului" (cei doi opozanţi fiind Tudor Vianu şi Şerban Cioculescu, iar ceilalţi membri Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino şi Romulus Dianu). Aşa cum aflăm din postfaţă, volumul, „premiat după aprinse dezbateri, nu a putut să apară la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «Regele Carol II» în colecţia inaugurată pentru tinerii scriitori, datorită împotrivirii directorului editurii, Al. Rosetti”.
Dupa cum se vede, “insolentele” premeditate ale junelui Ionescu si-au atins tinta. M.Vulcanescu, unul din membrii juriului favorabili lui Ionescu, scrie un articol in care isi motiveaza votul (vezi Mircea Vulcanescu, Chipuri spirituale, editie ingrijita de Marin Diaconu si Zaharia Balinca, Ed.Eminescu, 1995 / Pentru Eugen Ionescu, p. 148-154, articol datat feb. 1934
Mircea Vulcanescu, desi
persiflat si el in multiplele sarje ale celui premiat, considera, cu eleganta
si surazatoare detasare, ca opozitia colegilor sai nu e justificata. Dincolo de
“jocul usuratic si obraznic al unui om talentat” imputat de unii, Vulcanescu socoteste
volumul intitulat Nu “o carte extrem
de serioasa a unui mare timid”. “Autorul vadeste”, continua el, o “constiinta
extrem de scrupuloasa si excesiv de lucida” (…) “intrezaresc la el ironia
socratica”, etc.
Dupa aceste aprecieri superlative, Vulcanescu conchide: “In ce masura mai pot atunci sa impiedice premierea cartii butadele ca Tudor Vianu e gras, ca Mircea Eliade s-a indragostit in Indii, in loc sa-si vada de doctorat, ca Ion Cantacuzino vorbeste prea mult si scrie cam dezlanat, ca Petru Comarnescu se agita din cale afara, ca rationalistul Cioculescu are o slabiciune mistica pentru Arghezi, ca Dianu i-a refuzat candva un manuscris (…), ca Mircea Vulcanescu e prost, smecher sau ca mananca sapte prajituri. Seriozitatea cartii sta pe cu totul alt plan decat acesta. Si cred, ar fi dureros pentru juriu sa nu o bage de seama. (pp.153-154).
11 ani mai tarziu, in 1945, aflat la Paris, Ionescu ii scrie o scrisoare lui Tudor Vianu (unul din “grasii” incriminati in NU), in care ii evoca pe colegii de generatie, stricati, zice el, (dupa o logica monocauzala), de influenta maligna a mentorului lor, “odiosul defunct” Nae Ionescu:
"Noi am fost niste bezmetici, niste nenorociti. In ceea ce ma proveste, nu-mi pot reprosa ca am fost fascist. Dar lucrul asta se poate reprosa aproape tuturor celorlalti. (…) si el (Eliade) si Cioran, si imbecilul Noica, si grasanul Vulcanescu, si atitia altii (Haig Acterian, Mihail Polihroniade) sint victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Daca nu era Nae Ionescu (sau daca nu se certa cu regele) am fi avut astazi o generatie de conducatori valoroasa, intre 35 si 40 de ani. Din cauza lui toti au devenit fascisti. "
Scrisoarea lui Eugen Ionescu către Tudor Vianu, Paris, 19
septembrie 1945.
Pe 30 august 1946, Mircea
Vulcanescu a fost arestat iar pe 9 octombrie 1946 condamnat la opt ani temniță
grea. Vremea glumelor cu iz dambovitean si a elegantei surazatoare trecuse de mult.
==========================================
(Eugen Ionescu / Elegii pentru fiinte mici)
Obositul ins
Cineva rupea din el
cite putintel.
L-a lasat decolorat
si cutremurat
Mirat s-a pipait,
dar nu s-a regasit.
Din el o forta rea
crestea si-l cuprindea.
Obositul ins
se lasa cuprins.
(EUGEN IONESCU, ELEGII PENTRU FIINŢE MICI, tipărită de "Cercul analelor române" în Editura "Scrisul Românesc", Craiova, 1931).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu