duminică, 20 decembrie 2020

Scriitori / agenti

 Scriitori / agenti



9 scriitori faimoşi care au fost spioni

Unele cărţi de spionaj sunt atât de bune, încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva autorul vorbeşte din experienţa sa. De cele mai multe ori, imaginaţia este responsabilă de acele descrieri, însă sunt câţiva scriitori care chiar au lucrat ca spioni. Află care sunt aceştia.


1. John le Carre


John le Carre este pseudonimul folosit de David John Moore Cornwell. Cornwell s-a alăturat Agenţiei MI5, serviciul britanic de contrainformații și securitate internă, în 1958, iar în 1960 s-a transferat la MI6, serviciul de spionaj extern, ajungând, astfel, în Germania. Activitatea de spion l-a forţat să scrie sub pseudonim, deoarece agenţii nu au voie să publice cu numele real. După succesul obţinut cu romanul “Spionul care venea din frig” şi după ce identitatea sa a fost dezvăluită de ruşi, Cornwell a renunţat la viaţa de spion şi a devenit un scriitor cu normă întreagă.


2. Frederick Forsyth


Frederick Forsyth a fost abordat de un membru al Serviciului de Spionaj Extern MI6 în 1968 şi a fost, astfel, de acord să livreze infromaţii şi diverse pachete, dar şi să participe la diferite misiuni ale agenţiei timp de 20 de ani. În acelaşi timp, a avut o carieră literară înfloritoare, cu peste 70 de milioane de exemplare vândute. Nu a fost niciodată plătit pentru activitatea sa de spion.


3. Roald Dahl


Înainte ca Roald Dahl să scrie “Charlie şi Fabrica de Ciocolată” a pilotat avioane de luptă în al Doilea Război Mondial, iar în 1942 a lucrat în Washington pentru Ambasada Marii Britanii, la departamentul de PR. Misiunea sa reală era, însă, să îi convingă pe americani să intre în război. O altă sarcină a sa era să descopere înclinaţia politică a femeilor influente din acea perioadă, iar pentru a reuşi, obişnuia să le seducă, pentru a se apropia de ele.


4. Ernest Hemingway


Harvey Klehr, John Earl Haynes şi Alexander Vassiliev susţin, în cartea “Spies: The Rise and Fall of the KGB in America”, că Hemingway a fost spion KGB din 1941. Din cercetările autorilor, numele de cod al scriitorului era “Argo”, iar misiunea sa era să adune informaţii politice. Se pare că nu a adus nimic util, astfel că serviciul secret a renunţat la el undeva în preajma anului 1950.


5. Peter Matthiessen Worked


Scriitorul american Peter Matthiessen Worked a lucrat pentru CIA în anii 50, dar mai surprinzătoare decât activitatea sa de spion a fost înfiinţarea publicaţiei “The Paris Review” ca acoperire pentru el. A condus revista alături de Harold L. Humes, care nu a ştiut nimic despre asta şi a ajuns să fie spitalizat ulterior din cauza paranoiei cu spioni de care a suferit. Matthiessen a subliniat, ulterior, că niciun articol publicat nu a fost folosit în beneficiul CIA şi nici nu a primit bani pentru asta.



6. Ian Fleming


Creatorul personajului James Bond s-a inspirat din activitatea sa desfăşurată în al Doilea Război Mondial, ca agent în cadrul Serviciului de Spionaj Naval. Rolul său era să furnizeze informaţii şi să participe, uneori, la misiuni periculoase.


7. Graham Greene


Scriitorul britanic a devenit agent în Sierra Leone în 1941, iar rolul său era să controleze navele pentru a descoperi diamante de contrabandă şi documente periculoase.


8. Jason Matthews


Scriitorul american Jason Matthews a lucrat pentru CIA, în zone extrem de periculoase. Acum este un scriitor celebru de romane de spionaj.


9. Julia Child


Julia Child a lucrat ca ofiţer CIA în Ceylon şi China între 1944 – 1945. Sarcina ei era să aibă grijă de documente secrete şi nu a participat direct la misiuni de spionaj. În 1948 s-a căsătorit cu Paul Child, un alt ofiţer din cadrul CIA, care a acceptat un post în Franţa, în 1948. Aici a învăţat Julia Child să gătească.


By Ioana Stratulat|februarie 28th, 2019|Writers|0 Comentarii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu