duminică, 20 decembrie 2020

Scriitori / agenti

 Scriitori / agenti



9 scriitori faimoşi care au fost spioni

Unele cărţi de spionaj sunt atât de bune, încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva autorul vorbeşte din experienţa sa. De cele mai multe ori, imaginaţia este responsabilă de acele descrieri, însă sunt câţiva scriitori care chiar au lucrat ca spioni. Află care sunt aceştia.


1. John le Carre


John le Carre este pseudonimul folosit de David John Moore Cornwell. Cornwell s-a alăturat Agenţiei MI5, serviciul britanic de contrainformații și securitate internă, în 1958, iar în 1960 s-a transferat la MI6, serviciul de spionaj extern, ajungând, astfel, în Germania. Activitatea de spion l-a forţat să scrie sub pseudonim, deoarece agenţii nu au voie să publice cu numele real. După succesul obţinut cu romanul “Spionul care venea din frig” şi după ce identitatea sa a fost dezvăluită de ruşi, Cornwell a renunţat la viaţa de spion şi a devenit un scriitor cu normă întreagă.


2. Frederick Forsyth


Frederick Forsyth a fost abordat de un membru al Serviciului de Spionaj Extern MI6 în 1968 şi a fost, astfel, de acord să livreze infromaţii şi diverse pachete, dar şi să participe la diferite misiuni ale agenţiei timp de 20 de ani. În acelaşi timp, a avut o carieră literară înfloritoare, cu peste 70 de milioane de exemplare vândute. Nu a fost niciodată plătit pentru activitatea sa de spion.


3. Roald Dahl


Înainte ca Roald Dahl să scrie “Charlie şi Fabrica de Ciocolată” a pilotat avioane de luptă în al Doilea Război Mondial, iar în 1942 a lucrat în Washington pentru Ambasada Marii Britanii, la departamentul de PR. Misiunea sa reală era, însă, să îi convingă pe americani să intre în război. O altă sarcină a sa era să descopere înclinaţia politică a femeilor influente din acea perioadă, iar pentru a reuşi, obişnuia să le seducă, pentru a se apropia de ele.


4. Ernest Hemingway


Harvey Klehr, John Earl Haynes şi Alexander Vassiliev susţin, în cartea “Spies: The Rise and Fall of the KGB in America”, că Hemingway a fost spion KGB din 1941. Din cercetările autorilor, numele de cod al scriitorului era “Argo”, iar misiunea sa era să adune informaţii politice. Se pare că nu a adus nimic util, astfel că serviciul secret a renunţat la el undeva în preajma anului 1950.


5. Peter Matthiessen Worked


Scriitorul american Peter Matthiessen Worked a lucrat pentru CIA în anii 50, dar mai surprinzătoare decât activitatea sa de spion a fost înfiinţarea publicaţiei “The Paris Review” ca acoperire pentru el. A condus revista alături de Harold L. Humes, care nu a ştiut nimic despre asta şi a ajuns să fie spitalizat ulterior din cauza paranoiei cu spioni de care a suferit. Matthiessen a subliniat, ulterior, că niciun articol publicat nu a fost folosit în beneficiul CIA şi nici nu a primit bani pentru asta.



6. Ian Fleming


Creatorul personajului James Bond s-a inspirat din activitatea sa desfăşurată în al Doilea Război Mondial, ca agent în cadrul Serviciului de Spionaj Naval. Rolul său era să furnizeze informaţii şi să participe, uneori, la misiuni periculoase.


7. Graham Greene


Scriitorul britanic a devenit agent în Sierra Leone în 1941, iar rolul său era să controleze navele pentru a descoperi diamante de contrabandă şi documente periculoase.


8. Jason Matthews


Scriitorul american Jason Matthews a lucrat pentru CIA, în zone extrem de periculoase. Acum este un scriitor celebru de romane de spionaj.


9. Julia Child


Julia Child a lucrat ca ofiţer CIA în Ceylon şi China între 1944 – 1945. Sarcina ei era să aibă grijă de documente secrete şi nu a participat direct la misiuni de spionaj. În 1948 s-a căsătorit cu Paul Child, un alt ofiţer din cadrul CIA, care a acceptat un post în Franţa, în 1948. Aici a învăţat Julia Child să gătească.


By Ioana Stratulat|februarie 28th, 2019|Writers|0 Comentarii

joi, 17 decembrie 2020

COLECTIA "OPERE FUNDAMENTALE"-- Academia Romana, Fundatia pentru stiinta si arta


Academia Romana in perioada interbelica
----------------------------------------------------------

COLECTIA "OPERE FUNDAMENTALE"-- Academia Romana, Fundatia pentru stiinta si arta.


https://www.fnsa.ro/categories/1039-colectia_opere_fundamentale-all/

Catalog 2000-2020

https://www.fnsa.ro/resources/static_files/Colectia_Opere_Fundamentale/catalog_opere_fundamentale_2020.pdf


COLECŢIA "OPERE FUNDAMENTALE"

Lansată în ianuarie 2000, colecţia „Opere fundamentale“, care apare sub egida Academiei Române, sub coordonarea acad. Eugen Simion, publică lucrările cele mai reprezentative ale literaturii române clasice şi contemporane, în ediţii de înalt nivel ştiinţific realizate de cei mai buni specialişti în domeniu. Fiecare ediţie din opera unui autor cuprinde - în afara textelor publicate integral - o prefaţă sau un studiu introductiv, tabel cronologic privind viaţa şi opera scriitorului, repere critice, note - comentarii şi - dacă e cazul - indici. 

Volumele, prezentate într-o casetă elegantă, sunt imprimate pe hârtie bibliofilă chamoix (format 11,5 x 17 cm.), fiind legate în imitaţie de piele şi imprimate pe cotor cu folio aur; supracoperta este tipărită în două culori şi celofanată. 



Emil Cioran, 4 volume














Regret 1.: Niciun volum din colectia COLECŢIA "OPERE FUNDAMENTALE" nu poate fi procurat din  librariile pe care le frecventez in Constanta.

Regret 2: Inteleg ca o carte tip Pléiade  trebuie sa aiba un pret special. Dar fara discount, nu pot achizitiona, chiar daca le-as gasi, 2/3 din cartile aparute in colectie.







marți, 15 decembrie 2020

CARTI

Simone de Beauvoir, surnommée "la grande Sartreuse" ou "notre dame de Sartre" ...

Simone de Beauvoir, Memoriile unei fete cuminti, 1958, Humanitas, 2011

"Primii ani de viata mi-au lasat doar o impresie neclara: un amestec de ceva rosu, ceva negru si ceva cald” spune Simone de Beauvoir la inceputul cartii autobiografice Memoriile unei fete cuminti (Editura Humanitas). Prima iubire, primele impulsuri sexuale, stangacia specifica adolescentei, deceptii, tristete...toate acestea alterneaza cu dorinta de a da un sens vietii, de a depasi conventiile si de a inventa alte valori. De Beauvoir isi analizeaza lucid propria existenta, incercand sa o inteleaga cu ajutorul filosofiei.

Mémoires d'une jeune fille rangée (1958) este primul dintre cele patru volume de memorii ale autoarei, urmat de La Force de l’age (Puterea varstei), La Force des choses, Tout compte fait. Autobiografia acopera primii douazeci si unu de ani din viata scriitoarei, din 1908 pana in 1929. Ii urmarim evolutia de-a lungul copilariei, adolescentei si a primei tinereti. Totul este prezentat din punctul de vedere al femeii mature care nu doar ofera, ci si analizeaza amintiri, ganduri, sentimente. Cei care vor sa citeasca lucrarea in speranta ca vor gasi o insiruire de evenimente si informatii picante vor fi dezamagiti. Toate amintirile scriitoarei sunt atent studiate pana in cele mai mici detalii pe baza ideilor feministe si existentialiste promovate de aceasta. Un adevarat deliciu pentru cei interesati de filosofie. Cei care nu agreeaza acest stil se vor plictisi destul de repede.

Titlul cartii este ironic. Niciodata nu am vazut-o pe Simone de Beauvoir ca pe o „fata cuminte”, indiferent daca luam ca punct de referinta epoca in care a trait sau prezentul. A trecut peste conventii, si-a infruntat parintii si a trait asa cum a vrut. Desi ca adolescenta se gandea uneori ca s-ar putea marita (cu varul ei Jacques, ce apare deseori in autobiografie), nu a facut acest pas niciodata. Vroia o viata de intelectual, nu sa-si asume rolul de sotie si mama. Desigur, decizia nu a fost primita prea bine de familie; era scandalos. Totusi nu a renuntat. Cat priveste relatiile, se stie ca ea si Jean-Paul Sartre au fost impreuna zeci de ani (fara a se casatori), de cand erau in facultate, pana la moartea lui Sartre. Era o relatie deschisa, fiecare dintre ei avand si alte legaturi amoroase efemere. Revenind la titlu, exista o singura perioada din viata lui de Beauvoir cand i s-ar putea potrivi oarecum descrierea de „fata cuminte”: in copilarie, dupa cum mentioneaza chiar ea („imaginea pe care o am despre mine la varsta cand incepi sa gandesti este imaginea unei fetite cuminti, fericite si de o aroganta acceptabila”, p 69). Chiar si asa, era constienta de importanta ei ca individ si dorea sa iasa din „bezna ne-cunoasterii”.

Sunt tratate teme precum religia, tineretea si maturizarea, viata de familie, filosofia, exstentialismul, conservatorismul, feminismul, intelectualitatea. Toate acestea au drept context societatea franceza de la inceputul secolului al XX-lea. Sunt discutate operele unor autori preferati de Simone de Beauvoir, facandu-se deseori referiri la cartile interzise sau cenzurate de parinti, considerate nepotrivite pentru o fata, datorita „indecentei”. De Beauvoir trateaza aceasta problema cu ironie si umor. Daca astazi o astfel de interdictie pare absurda, in acea perioada era considerat absolut normal ca parintii sa decida asupra oricarui aspect din viata fetei.

Pe tot parcursul lecturii gasim o idee constanta: Simone incerca mereu sa se descopere pe sine. Este profund influentata de relatia cu parintii si sora ei, de prietenia cu Elisabeth (Zaza) Mabille si mai tarziu cu Jean-Paul Sartre (care apare doar spre finalul cartii). Inceteaza sa mai creada in Dumnezeu in timpul adolescentei (in contrast cu perioada anterioara, cand Il adora); locul Lui este ocupat de literatura.

Cat priveste feminismul, scriitoarea observa atent relatiile de putere dintre barbati si femei, mai precis libertatile de care dispuneau barbatii, dar de care femeile erau private. Trei exemple mi-au ramas in minte: in casa parintilor erau primiti barbati ce aveau amante, dar nu si amantele; tatalui autoarei i se parea ceva firesc ca o femeie sa renunte la cariera pentru familie si sa fie fidela sotului, in timp ce barbatul putea sa aiba si alte relatii; ideea ca o femeie trebuie sa se marite, sa fie supusa si sa faca multi copii, nu –Doamne fereste!- sa-si piarda timpul studiind prea mult si sa ramana nemaritata.

Memoriile unei fete cuminti este genul de carte care ma facea sa-mi para rau de fiecare data cand eram nevoita sa intrerup lectura. De Beauvoir scrie fara pudoare, dar si fara vulgaritate. E o carte in care cititorul s-ar putea regasi, dar din care are si multe de invatat. Cred ca una dintre cele mai importante lectii este de a nu lasa prejudecatile si conventiile stupide sa ne conduca vietile. Si din acest punct de vedere, Simone de Beauvoir ramane un model demn de urmat.
(Articol scris de Elena Atudosiei | 26/11/2011)


Cu prietenul Castro



Les inséparables,
Simone de Beauvoir,
L'Herne
Parution : 07/10/2020
Pages : 176
Introduction de Sylvie Le Bon de Beauvoir.

Les Inséparables est un court roman inédit de Simone de Beauvoir qui évoque son grand amour de jeunesse pour son amie Zaza dont la mort tragique provoquée par les préjugés et les diktats de la société de l’époque, la hantera toute sa vie. Mais bien au-delà, Les Inséparables met en scène l’éducation sexuelle et intellectuelle de deux jeunes filles « rangées » et rebelles dans un monde qui prétend leur interdire de devenir des femmes libres et pensantes pour les cantonner à un rôle d’épouse et de mère au service de la société. Ce texte autobiographique évoque avec émotion et lucidité les expériences fondatrices de la révolte et de l’œuvre de la grande philosophe féministe : son émancipation mouvementée et l’antagonisme fondamental entre les intellectuels et les bien-pensants, qui formeront le socle des Mémoires d’une jeune fille rangée.
L’ouvrage est agrémenté d’un cahier iconographique réalisé avec la collaboration de Sylvie Le Bon de Beauvoir et de l’association Elisabeth Lacoin.

Text inedit
         Simone de Beauvoir, Inseparabilele, Litera, 
noiembrie 2020
(la o luna dupa aparitia editiei franceze!)

Scris în 1954, la cinci ani după publicarea eseului Al doilea sex, romanul Inseparabilele spune povestea prieteniei pasionale care le unește pe Sylvie și Andrée – alter ego-urile lui Simone de Beauvoir și Elisabeth Lacoin (Zaza) – de la vârsta de nouă ani, când se întâlnesc la faimoasa școală Desir. Andrée este veselă, insolentă, îndrăzneață, în timp ce Sylvie, mai tradiționalistă și mai timidă, se simte irezistibil atrasă de această personalitate solară. Împreună învață să se elibereze de convențiile și așteptările sufocante ale celor din jur, ignorând prețul tragic pe care trebuie să-l plătească pentru libertate și pentru ambițiile lor intelectuale și existențiale.

Publicarea acestei povești cathartice, poate prea revelatoare ca să vadă lumina tiparului în timpul vieții autoarei, completată cu fotografii personale și fragmente din corespondența celor două prietene, constituie un adevărat eveniment literar.

„Inseparabilele pune în lumină un capitol formativ din copilăria autoarei, având ca fundal o relație strânsă care i-a modelat concepțiile despre sexism și despre inegalitatea dintre sexe. De asemenea, oferind o nouă perspectivă asupra evoluției lui Simone de Beauvoir ca scriitoare, cartea ar putea chiar să modifice viziunea cercetătorilor și cititorilor asupra moștenirii sale literare.” The New York Times

„Cel mai intim roman al lui Simone de Beauvoir, un material exploziv, în care autoarea și-a consemnat primele preocupări, flirturile cu lumea, dorințele împărtășite, a scris despre activismul natural manifestat de două femei care comunicau intim pe toate planurile.” El Español

„O poveste autobiografică, pasională și tragică.” Vanity Fair

„O carte neașteptată, care intrigă și fascinează.” El Pais


============================================================


Martyn Whittock, The Secret History of Soviet Russia's Police State: Cruelty, Co-operation and Compromise, 1917–91, Paperback, Robinson, June 4, 2020.     

Martyn Wittock, O Istorie Secreta: Statul Politienesc al Rusiei Sovietice, Publisol, 2020


                                                               





luni, 14 decembrie 2020

L'Histoire / Les livres de l'année 2020

 Le vendredi 4 décembre 2020 

Les livres de l'année 2020

Chaque mois L'Histoire publie des comptes rendus de livres réalisés par des historiens. Pour la fin d'année retrouvez les ouvrages qu'il ne fallait pas manquer en 2020.

***

De Rome à l'Islam

Une traversée éclairante dans l'histoire gréco-romaine du Proche-Orient.

***

Philosophes, mais aristocrates

Un voyage dépaysant aux côtés des philosophes grecs et romains.

***

Éliminer ses successeurs

Meurtres, exils, épuration : en analysant très concrètement comment, depuis Auguste et jusqu'aux Sévères, les empereurs s'emparent du pouvoir et s'y maintiennent, Jérôme Sella offre un portrait neuf de la politique impériale romaine.

***

Le Coran : décryptage historique

Trente spécialistes font le point sur l'historicité du livre fondateur de l'islam.

***

Réalité templière

Le procès des Templiers n'a pas encore livré tous ses secrets.

***

Empereur d'Allemagne et héros tchèque

Dans une biographie fouillée, Pierre Monnet brosse le portrait, dans les temps troublés de la Peste noire et de la guerre de Cent Ans, de l'empereur qui régna sur l'Europe au XIVe siècle.

***

Machiavel, au plus près

En enquêtant sur tous les écrits de Machiavel, notamment sa correspondance, Jean-Louis Fournel et Jean-Claude Zancarini retracent, quasi au jour le jour, la vie de l'auteur du Prince. Une existence auprès des gouvernants, dans une Italie bouleversée par les guerres, qui éclaire la genèse de son œuvre.

***

Le premier tour du monde n’est plus ce qu’il était

C'est Henrique, un jeune esclave malais, qui a effectué la première circumnavigation.

***

Ordre (et désordre) public

Cinq siècles aux côtés des forces de l'ordre françaises.

***

Enfants meurtriers

Avec ce nouveau livre sur les atrocités commises par des enfants durant les guerres de Religion, Denis Crouzet explore à la fois les psychés individuelle et collective. Il montre comment ceux qui incarnaient l'innocence christique étaient perçus comme les instruments d'une justice divine par une société avide de violence.

***

La liberté est-elle un luxe ?

En analysant les grands textes de la pensée politique depuis le XVIIe siècle, Pierre Charbonnier montre comment la modernité, indissociablement politique (la liberté) et économique (l'abondance), se fonde sur un désir de maîtrise de la nature.

***

Le prince « indéfinissable »

Alexandre Dupilet brosse un portrait nuancé et neuf du neveu de Louis XIV.

***

Le tour du monde en 93 objets

Du cigare à la babouche, du surf au sextoy, Pierre Singaravélou et Sylvain Venayre proposent une histoire de la mondialisation par les objets. Un voyage savant et ludique à travers l’espace et le temps.

***

« Le Spartacus noir »

Un portrait neuf de Toussaint Louverture (1743-1803), chantre de la révolution haïtienne.

***

Comment se construit une vie ?

Avec Joseph Kabris (1780-1822), Christophe Granger revisite le genre biographique.

***

Dans le miroir de Stendhal

Emmanuel de Waresquiel teste sa parenté avec le romancier.

***

« Paix de religion » en Vendée

Enquête sur le processus de pacification militaire de la Vendée, commencé dès mai 1794.

***

L'Océanie, un monde pas si immobile

Les Occidentaux qui ont conquis les îles du Pacifique ne découvrirent pas un monde immuable et figé. Les Océaniens, déjà, parcouraient le Grand Océan et échangeaient. La nouveauté de ce livre est de nous faire mesurer cette surprenante mobilité.

***

Le changement climatique n'est plus ce qu'il était

A partir d'une enquête minutieuse dans des archives inédites, Jean-Baptiste Fressoz et Fabien Locher montrent que, bien avant l'ère industrielle, l'évolution du climat et le rôle des hommes sur ses changements préoccupaient déjà les sociétés et leurs dirigeants.

***

Histoire mondiale de la Commune

Dans un livre novateur, Quentin Deluermoz décentre le regard pour redécouvrir un événement qu'on croyait bien connu, la Commune de Paris de 1870-1871. Il en propose à la fois une approche « globale » et « par le bas », au plus près des acteurs nationaux et étrangers.

***

Délit d'offense

Cent trente ans d'histoire d'un article de loi qui en dit long sur la République.

***

1891 : les têtes coupées de Bakel

Au XIXe siècle, la photographie a transformé le rapport des sociétés aux guerres lontaines.

***

Le populisme au cœur de nos démocraties

Comment penser les démocraties à partir d’une de leurs « formes limites » ?

***

Benito Mussolini, alias M

Un roman décapant nous plonge dans la violence de l'Italie des années 1920.

***

Rwanda : les enfants racontent la mort

Le mécanisme du génocide des Tutsi est dévoilé à partir de cahiers écrits par des orphelins rescapés.

***

Des animaux, des hommes... et des virus

Comment les maladies infectieuses interrogent nos relations au vivant.

***

Le temps des chrononymes

Un brillant essai sur la manière dont les époques ont été découpées et nommées.

***

Quand l’homme est une monnaie d’échange

Victimes du terrorisme, objets de marchandage ou garanties vivantes de la parole du chef... les otages ont une longue histoire.

***

Atlas historique de la France

En s’appuyant sur le fonds cartographique de L’Histoire et grâce au concours des meilleurs spécialistes, Christian Grataloup et Charlotte Becquart-Rousset ont réalisé un atlas exhaustif qui est aussi à la pointe des dernières avancées de la recherche. Un outil indispensable pour comprendre notre histoire.

 

Pour aller plus loin : la rubrique livres

Simon Sebag Montefiore